Este ora 19,echipa noastră de benevoli porneşte în lunga sa misiune anuală,pentru ajuta sârbii din Kosovo şi Metohia.Drumul este lung,îl ştim pe de rost.Chiar dacă mergem an de an,niciodată nu e la fel.Anul acesta într-adevăr,plecăm cu 36 metri cubi de îmbrăcăminte,jucării noi şi echipament sportiv,donate de prietenii noştri din Franţa,Belgia şi,pentru prima dată,din Italia.Este cel mai mare convoi pe care Solidarité Kosovo l-a organizat vreodată.
Ca în fiecare an,am pierdut mult timp la vămi.Hârţogăriile administrative,un vehicul stricat,ne-au întârziat...Ajungem în sfârşit,epuizaţi după 40 de ore de drum,la prietenii noştri din Kosovska Mitroviţa.Ca de obicei,suntem primiţi ca nişte adevăraţi eroi,chiar dacă pentru noi,eroii,sunt defapt ei.
Câteva zile înainte de plecare,prietenii noştri din Kosovska Mitroviţa,ne anunţaseră că au deschis un club de box(full contact),care reuneşte 70 de tineri,de mai multe ori pe săptămână.Aveau nevoie de mai câteva perechi de mănuşi şi paos,pentru a ajuta clubul să se echipeze.În mai puţin de o săptămână,mulţumită numeroşilor noştri prieteni,am reuşit să adunăm nu doar câteva perechi de mănuşi şi paos,un sac,ci şi un ring complet de box de 25m² !Inutil să mai spunem câţi fericiţi am făcut !
A doua zi după sosirea noastră,plecăm să facem restul misiunii,în enclavele sârbeşti din zone populate majoritar de albanezi.Atmosfera pare calmă,dar prietenii noştri sârbi ne sfătuiesc să cerem totuşi o escortă a poliţiei...
Pe de altă parte,nu vroiam să ne complicăm,deoarece guvernul albanez al Kosovo a instalat o « frontieră » între partea nordică a Kosovska Mitroviţa (sârbească) şi cea sudică(albaneză).Dacă vrem să nu rămânem blocaţi pentru ore întregi,ne trebuie o autorizaţie de la Priştina pentru a aduce ajutoare populaţiei sârbe.Misiune imposibilă.Dupa 4 ore de aşteptare,decidem să trecem oricum podul,ajutaţi de un poliţist sârb.Reuşim,şi ajungem în sfârşit în partea sudică a oraşului,pentru a ne continua călătoria.În faţa noastră se deschide imensa zonă albaneză a Kosovo,dar nu dorim să fim escortaţi de poliţie.
Împreună cu prietenul şi ghidul nostru local Pajo,ne îndreptăm spre Crkolez.Acolo ne aşteaptă o micuţă comunitate sârbească de 80 de persoane,care-şi cultivă pământurile sau lucrează la şcoala din sat.Suntem bine primiţi de directorul şcolii care ne mulţumeşte pentru ajutorul nostru şi materialul şcolar adus.Dorinţa lui pentru anul care vine ?Să primească material IT.Ţinem cont de dorinţa lui,aceşti copii nu pot creşte altfel,în pas cu secolul XXI.
Pe timp de iarnă se întunecă repede,iar noi vrem să ajungem la următoarea noastră destinaţie înainte ca străzile să devină pustii...
Ora 19 : ajungem la mănăstirea Vioski Decani,perlă medievală a Serbiei,unde prietenii noştri călugării,ne aşteaptă la cină.La porţile lor,soldaţii italieni înarmaţi până-n dinţi,protejează locul de atacurile albaneze.Primirea de care am avut parte în această mănăstire a avut cu adevărat ceva supranatural.Călugării trăiesc aici aproape doar din resurse proprii,la poale de munte.Acest loc parcă ar fi din alte vremuri...Suntem în preajma Crăciunului ortodox,dar călugării ne găzduiesc ca pe nişte oaspeţi aleşi.Avem privilegiul de a asista la liturghia de dimineaţa,liturghie ce leagănă această religie de mai bine de 800 de ani şi care pătrunde în inimă ca un pumnal de jăratec.Credincios sau nu,nici un membru al echipei nu a rămas indiferent după ziua petrecută în mănăstire.Înainte să plecăm,le lăsăm călugărilor 12m³ de îmbrăcăminte nouă,oferită de o firmă de textile franţuzească.Călugării sunt copleşiţi şi se pun imediat să ne ajute la descărcat şi să ducem totul în mănăstire,într-o atmosferă de prietenie şi voie bună.
Noaptea o petrecem în mănăstire,apoi plecăm imediat după micul dejun,spre enclava Velika Hoca.Această enclavă,cea mai izolată din regiune,este chiar în centrul Kosovo.Aici trăiesc 700 de persoane.Satul,unul dintre cele mai frumoase din Kosovo Metohia (13 biserici şi mănăstiri,case seculare construite din piatră),este relativ mare.Daca nu am ştii,am zice un sat tipic din Serbia centrală.Dar buncărul KFOR de lângă curtea şcolii,ne trezeşte la crunta realitate.Ne aflăm într-o enclavă sârbească,una dintre cele mai primejdioase şi nesigure din Kosovo Metohia.Directorul şcolii şi preotul satului ne primesc cu braţele deschise şi începem de îndată distribuirea numeroaselor jucării şi haine,copiilor şi tinerilor adolescenţi.Mingi,mese de baby-foot,jucării de pluş...curtea şcolii arată repede ca o zi de sărbătoare,cu copii care râd,ţipă,cântă,se joacă pretutindeni cu noile lor jucării.Profităm de moment pentru a filma această scenă,astfel ca generoşii donatori ai Solidarité Kosovo,să vadă bucuria pe care donaţiile lor o aduc acestor copii,care trăiesc în cele mai primejdioase zone ale Europei şi care riscă să fie atacaţi în orice moment.
Specialitatea Velika Hoca este viţa de vie.Nu ne-am putut refuza vizitarea unei pivniţe şi o mică degustare,înainte să ne reluăm drumul spre urmatoarea noastră oprire : Orahovac.
La Orahovac,distribuim din nou haine şi jucării,unui responsabil al şcolii,precum şi copiilor care ne aşteptau şi care chiar ne-au ajutat să descărcam materialul.Responsabilul enclavei ne-a spus că atmosfera este mai calmă în acest moment şi că sârbii pot merge mai uşor în partea albaneză vecină.Dar nu uită că situaţia era aceeaşi şi în ajunul ultimului pogrom anti-sârb...Orahovac seamănă cu un ghetou.Unii îl şi numesc dealtfel « ghetoul sârbesc de la Orahovac ».300 de sârbi trăiesc pe deal,iar 10 000 de albanezi în vale.Plecând din Orahovac,trecem prin partea albaneză,unde vedem afişe « I love USA » lipite pe toate zidurile oraşului.Puţin mai departe,moscheea are o placă,cu inscripţia : « Finanţat de ARABIA SAUDITĂ ».Iată cum dintr-un sat creştin european izolat,ajungem într-o ţară musulmană americană.Ca şi în cazul Ceceniei,putem vedea cum imperialismul american face bună echipă cu imperialismul islamic,cand este vorba să slăbească bătrâna Europă !
Vizitam multe enclave anul acesta şi, din fericire,drumurile sunt practicabile.Convoiul nu întalneşte prea multă zăpadă,spre deosebire de anul trecut.Plecăm în direcţia satului Banja.Banja este o enclavă care ne place în mod deosebit.Sunt acolo o mulţime de copilaşi şi ne oprim în fiecare an.Soarele începe să-şi reflecte ultimele raze pe clopotniţa bisericii,când toţi copiii(vreo 50)vin grămadă pe terenul de fotbal pentru a-şi primi cadourile.Părinţii şi bunicii îi însoţesc şi ne mulţumesc emoţionaţi,că nu am uitat vechea alianţă dintre poporul francez şi cel sârb.
Misiunea noastră în enclave se apropie de sfârşit.Facem un bilanţ rapid al realizărilor din aceste zile :
• 36m³ de material distribuit
• 10 zile de misiune ,de la plecarea noastră din Franţa
• 7 enclave în care am ajuns :Crkolez,Visoki Decani,Velika Hoca şi Banja.O enclavă,aproape de Gracanica,o să primească ajutorul nostru prin intermediul unei asociaţii umanitare locale « Spas »,la care am lăsat mai mult material.Clubul de box din Kosovska Mitroviţa este în sfârşit echipat la înălţimea ambiţiilor sale.
Ne întoarcem linistiţi la Kosovska Mitroviţa,foarte multumiţi de călătoria noastră.Atât cunoştinţele noastre locale cât şi experienţa,ne fac să credem că devenim adevăraţi « profesionişti ».De fiecare dată reuşim să distribuim tot mai mult,într-un timp record.În ciuda nenumăratelor controale de poliţie în partea albaneză,optimişti,ni se pare că atmosfera este mai calmă anul acesta,faţă de anii precedenţi.Dar încă nu ajunsesem la Kosovska Mitroviţa...
Sosirea în marele oraş nordic al Kosovo Metohia,ne va readuce brusc la situaţia reală a populaţiilor locale...
Ajungând pe podul care traversează Ibanul şi care desparte simbolic comunităţile albaneze de cele sârbeşti,întâlnim poliţişti,precum şi un cordon impresionant de soldaţi KFOR în ţinută de luptă,care ne interzic să trecem podul. « Go back,the bridge is closed !There is a very big problem ! »Dar ce se întampla?Soldatul cu care vorbim nu este tocmai cooperant şi aproape că se urcă el la volanul primului nostru camion,ca să ne determine să facem cale întoarsă.Iată-ne deci blocaţi în partea albaneză.Sunăm o prietenă sârboaică,iar ea ne spune că albanezii au înjunghiat un tânăr sârb,fapt ce a strânit o revoltă sârbească în zona unei mici comunităţi musulmane din nordul oraşului « Bosnjacka Mahala »,unde magazinele albaneze au fost incendiate şi devastate.Mulţumită cunoştinţelor noastre locale şi în ciuda închiderii podului,reuşim totuşi să ajungem în partea de nord a oraşului.
Parcăm şi mergem să vedem oraşul.Străzile sunt pustii,patrulele KFOR sunt peste tot şi elicopterele survolează la mică altitudine,deasupra capetelor noastre.Atmosfera este una sinistră şi un miros de fum învăluie oraşul.Realitatea din Kosovo Metohia ne aduce cu picioarele pe pământ.
Două zile mai târziu,o parte din echipă se întoarce în Franţa,în timp ce restul,rămaşi pe loc,profită pentru a merge la spital să-l viziteze pe tânărul sârb înjunghiat de albanezi.Îi oferim mai multe cadouri cumpărate pe loc,precum şi şampanie franţuzească.Zâmbind,tânărul Nikola ne întâmpină cu braţele deschise şi ne mulţumeşte pentru eforturile pe care le facem pentru poporul sârb.Televiziunea sârbească este de faţă şi imortalizează întâlnirea.Gândul că în urmă cu doar câteva ore,acest tânăr putea fi ultima victimă a extremiştilor albanezi visând la eradicarea oricărei prezenţe sârbeşti în Kosovo,îngheaţă sângele...Este cu atât mai emoţionant cu cât acest tânăr nu se lasă copleşit.După ce va ieşi din spital,işi va relua viaţa « normală »,fără teamă şi fără să plece capul.Nu-i e frică de nimic.Este un sârb din Kosovo.
Dragan Nincovic